Luna Iulie cu evenimente în comunitate
Iată care sunt următoarele evenimente la care te invităm să iei parte.
5 - 6 Iulie | Cronicile Culinare ale Transilvaniei
Revine festivalul gusturilor istorice! Te invităm la a doua ediție a Cronicilor Culinare ale Transilvaniei, un eveniment ce reînvie arome pierdute, meșteșuguri și povești într-un decor de poveste: Cetatea Râșnov.
Vino să guști istoria, să descoperi rețete uitate și să trăiești două zile ca în cronici.
5 Iulie | Tură de natură: Descoperă pădurea în Poiana cu Jocuri
Te invităm la o serie de experiențe ce îmbină drumeția, cu jocuri de descoperire și conectare la natură. Sunt foarte potrivite ca activități de weekend pentru familii. Copiii pot participa doar însoțiți de un părinte. Vârsta minimă recomandată: 8 ani.
Popasul principal va fi în Poiana Schleif - Poiana cu Jocuri, unde:
vom explora 8 specii de arbori prin instalația interactivă - „Xilofonul pădurii",
vom afla mai multe despre pădure și rolul ei pentru neutralitatea climatică, de la panourile informative,
ne vom conecta la natură prin jocuri marca SCHUBZ - Centrul de educație pentru dezvoltare durabilă.
6 Iulie | Alergare de grup #4 Râșnov Medieval Run
Duminică 6 iulie, ne vedem în Piața Unirii din Râșnov pentru super alergarea de grup pe traseul #CrosPLUS!
11 Iulie | Sărbătoarea jocului în familie la Lăptăreasa din Tohan
Îndrăgim Ferma Lăptăreasa din Tohan și vă invităm să participați de la mic la mare pe 11 iulie, oricând între 15:00-20:00! Joaca in familie începe la ora 17:30 și recomandăm să aduceți salteluțe sau păturele.
12 Iulie | Zburătorul / Recuperarea poveștii lui Günther Zerbes
Vă invităm la expoziția de fotografie și sculptură intitulată „Zburătorul”, pe Str. Mihai Viteazu, Nr. 23, unde vom vorbi despre viața lui Günther Zerbes, o biografie conturată de câțiva oameni ce l-au cunoscut, despre lucrările sale, despre condiția omului creativ și idealist născut înainte de vreme.
În cadrul acestui eveniment, ca invitat surpriză îl avem alături de noi pe fiul lui Günther, Mihai Victor Zerbes, care va lansa volumul „Depanatorul de suflete. Trăiri Neurografice.” – o serie de trăiri exprimate în desen și cuvinte.
Vă așteptăm cu drag sâmbătă, 12 Iulie, de la ora 18:00, să explorăm împreună expoziția, să vorbim despre viața lui Günther și să inaugurăm plăcuța memorială ce va spune povestea casei părintești.
Urmărește agenda evenimentelor ce au loc în Râșnov.
Poți contribui și tu la acest newsletter.
Dacă știi de vreun eveniment sau activitate, de vreo persoană sau poveste ce merită incluse în acest newsletter, scrie-ne și hai să dăm de veste celorlalți.